La jumatatea secolului al XX-lea, Abraham Maslow spunea ca nevoia de apartenenta ii determina pe oameni sa se alature, sa formeze comunitati si ‘aseza’ acest tip de nevoie pe nivelul 3 al Piramidei sale.
Nevoia de apartenenta se manifesta si in prezent, diferenta fiind data de o noua categorie de comunitate care a aparut ca urmare a tehnologiilor informationale tot mai dezvoltate. Da, ati ghicit este vorba de comunitatea online!
Dar, ce este, pana la urma o comunitate, fie ea offline, fie online? Pai, sa pornim de la definitia din DEX care spune: „grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune.” Ca membru al unei comunitati vrei sa te simti acceptat, ascultat, „inclus”.
Sunt convinsa ca suficient de multe(i) dintre voi v-ati gandit sa puneti bazele unei astfel de „asezari” virtuale si, poate, cele cateva recomandari pe care vreau sa vi le prezint va vor fi utile.
Le-as numi, mai degraba, „principii de urmat” si nu etape. Iata-le:
1. Incepe cu pasi mici, progresiv. Cele mai de succes comunitati au inceput de la o simpla lista de emailuri ale prietenilor, un forum. Incepand la o scara redusa, vei avea posibilitatea de a testa, modifica, itera, identifica cele mai bune metode de scalare.
2. Cultiva un spirit de sustinere intre membrii. Pana la urma acestia se afla acolo mai mult pentru schimburile de idei dintre ei si mai putin pentru tine – initiatorul comunitatii. Pentru mediul prietenos, sigur in care pot schimba informatii si pot invata.
3. Foloseste-ti empatia in cadrul interactiunilor. Arata-le oamenilor ca iti pasa de nevoile lor, fii autentic, asculta-i cu adevarat.
4. Intalneste-te cu membrii comunitatii si offline, pentru a intelege mai bine cine sunt acei oameni, de ce au ales sa faca parte din comunitatea ta.
5. Creeaza conexiuni (“set the scenes”) si apoi retrage-te. In calitate de fondator, „dezvoltator” al comunitatii este de datoria ta sa initiezi conversatia, si apoi „sa te retragi in culise” pentru a le permite membrilor sa construiasca relatii unii cu altii.
6. Publica continut de calitate, educational, inspirational care sa nu fie despre tine, ci despre comunitate.
7. Pastreaza consecventa in postari. Alege intotdeauna calitatea si consecventa in locul cantitatii. Nu „alerga” dupa un numar mare de postari, daca stii ca nu poti tine ritmul pastrand si calitatea.
8. Stabileste un set de reguli de conduita pe care toti membrii comunitatii trebuie sa le respecte.
9. „Imprastie” vorba despre comunitatea ta, stabileste o „strategie de recrutare” a noilor membrii. Este indicat sa treci la aceasta etapa abia dupa ce ai cladit o fundatie solida – sa spunem ca exista deja 5-10 persoane care se implica activ, regulat in activitatea comunitatii.
10. Pe masura ce comunitatea va creste, vei avea nevoie de un Community Manager – o persoana care sa isi investeasca timpul in a modera conversatiile, rezolvarea posibilelor probleme, si nu in ultimul rand sa se implice in extinderea comunitatii.
Te invitam sa faci parte din comunitatea noastră online, unde vei descoperi oameni ce-ti pot deveni buni prieteni și in offline 😊
Descoperă grupul nostru de Facebook: https://m.facebook.com/groups/175397920065487?tsid=0.6845191897316515&source=result
Author: Gabriella Elena Blaga